Inapoi sus
Vizitarea Vaticanului
esti aici : City break Roma // Vaticanul

Vizitarea Vaticanului

 

Orasul Stat Vatican este o encalva inconjurata de ziduri, situata chiar in Roma. Este cea mai mica tara din lume, atat ca populatie, cat si ca suprafata. Zidurile sale sunt lungi de 3.2 km si inconjoara un teritoriu de 0.44 km patrati. Vaticanul este tara Papei, care desi exista inca din crestinismul timpuriu a devenit stat abia in 1929. 

Vaticanul s-a nascut intr-o mica zona a Romei, iar denumirea ii vine inca din antichitate, din latinul "Mons Vaticanul", care inseamna Muntele Vatican. La inceput era o zona lipsita de populatie, primele datari fiind de la inceputul secolului I, cand Agrippina cea Batrana, nepoata primului imparat roman a drenat terenul pentru a-si construi niste gradini. Apoi, in timp locatia s-a dezvoltat pana cad s-a ridicat prima biserica in 326, Basilica Constantiniana. 

Vaticanul este organizat ca un stat monahal, eclesiastic si sacerdotal si este condus de episcopul Romei, Papa. Acesta  este reprezentatul puterii legislative, executive si judecatoresti. Securitatea acestuia este asigurata de Garda Elvetiana Papala, care a fost fondata de Papa Iulius II in ianuarie 1506 si de atunci ei serversc ca garzi de corp, in timp ce treburile politienesti sunt asigurate de Corpo della Gendarmeria care este responsabila pentru linistea publica, aplicarea legii, controlul traficului si investigatii. 

La ultimul recensamant Vaticanul numara 900 de cetateni. Cativa dintre ei chiar traiesc si lucreaza in Vatican, iar altii lucreaza in ambasadele din jurul lumii. Cetatenii sunt impartiti in doua grupuri: clerul si garda elvetiana. In ceea ce priveste limba oficiala nu exista una anume. Spre deosebire de alte state, cetatenia Vaticanului se acorda daca persoana a fost primita intr-o functie pe teritoriul lor si va inceta la iesirea din functia respectiva. 

In 1984 Vaticanul a devenit Sit UNESCO si este singurul compus dintr-un stat intreg. Aceasta mica potiune din Roma are o mare insemnatate culturala. Faimoasa basilica Sf Petru si Capela Sixtina sunt numai doua minuni de la Vatican. Aici se pastreaza lucrarile unora dintre cei mai faimosi artisti italieni precum Botticelli, Bernini, Raphael sau Michelangelo. 

Gradinile Vaticanului ocupa mai bine de jumatate din teritoriu si sunt faimoase pentru frumusetea plantelor, fantanilor si sculpturilor.

 

Impreuna calatorim mai mult

 
 


 

Vizitarea Vaticanului

 
 
 

Ne gasesti si pe